sau

Incep acest post plina de amintiri romantice cu eaa..era adorabila inca din prima clipa de chiombileala una la alta.In acest text va purta numele de Pisi(un fel de Popescu al pisoaicelor).
Pe Pisi am intalnit-o prima data...undeva,acolo (cred ca pe la vreo aniversare).Era fermecatoare si am observat cum ii straluceau ochii,dincolo de aparatul foto.Are niste ochi...cred ca verzi.Mersul ei imi aminteste de mersul oilor la pascut.Este...pasnic si lenes.Ea se misca 200 de metri in timpul in care altii parcurg 2000.Arata a herbalista,atuu seducator.Vocea ei imi ridica timpanele si le rascuceste intr-o miscare continua,pe aceeasi directie,in acelasi sens.Cred ca Pisi canta intr-un cor,cel mai probabil la tamburina.Are 10 degete,asemanatoare 2 cate 2.In fiecare zi,descopar ceva nou la ea,dar probabil ca,tot in fiecare zi,uit ce am descoperit.
Pisi e o skate-girl,ii place sa umble cu placa in spinare.Placa ei ar avea nevoie de un port-bebe,pentru ca nu prea vede asfaltul.Vremurile-s grele,rotile se tocesc rapid...dar nu conteaza,Pisi e geniala oricum,cu preponderenta in momentele de urlet salbatic,in timp ce clubul anti-Pisi se delecteaza cu M&M's-urile mariei sale.
Forma coltilor ei blanzi si buni se ghiceste chiar si cu gura inchisa..sunt atat de ascutiti!Cred ca nu ii foloseste,altfel s-ar fi tocit demult.Coltii sunt doar pentru...efect.
Ca trasaturi spirituale,remarcam prietenia cu care Pisi imagineaza situatii sadice.Pisi este adesea vulgara ,in special cand este intrerupta din citit Twilight.
Pisi spune ca-s masochista,ceea ce nu prea cred.Consider ca sunt doar sadica,dar Pisi stie mai bine...
(Aaa da,Pisi stie sa faca si poze in natura.Multumeees,Pisii!)

P.S:Aceasta postare a fost scrisa la cererea exclusiva a lui Pisi,care se plange ca nu apare destul de des in inima creatiilor mele.Pisi,peace,stii ca eu ma sacrific pentru (a-i enerva pe)ceilalti!

Like a journal

Inainte,facea parte din normalitate ca tu sa fii departe.Dar de acum distanta a inceput sa devina un element real,sa apara intre noi ca un banner prost pus,in cele mai nepotrivite momente.
Nu-mi place cand ma invadeaza realismul.Nu-mi place,dar e necesar.Ca si faptul de a ne cunoaste,fix cat trebuie,nici macar cu un procent in plus,pentru a putea trece de toate (oare?) barierele.
De unele,foarte importante,deja am trecut.Dar noi obstacole ne ameninta existenta,noi obstacole ameninta a se ridica in fata noastra si a incerca sa ne sufoce.
Dar nu le vom lasa.Indiferent cu ce am lupta,o vom face pana la capat.Pentru ca un inceput luminos cere o continuare radianta.Pentru ca te ador si o parte din tine imi apartine.
(Ceea ce ma incanta la inceput incepe sa devina frustrant.As vrea sa te mut mai aproape.Coopereaza.)

Principiul norisorilor de praf

Fericirea intemeiata pe nori de praf e idilica si temporara.Ea dureaza cat sa te faca sa te simti bine,dar,ca si efectul unui drog,dupa ce se dizolva te face mult mai nefericit decat inainte.
Fericirea cladita pe nori de praf e peste tot.Aparent dureaza,dar pana si cele mai usoare adieri o pot spulbera sau o pot face sa se clatine.Iar in urma ei nu mai ramane nimic,decat niste vagi imagini vizuale/auditive/olfactive.
Principiul norisorilor de praf e stabil si profund in vid.Ei nu parcurg niciodata o intreaga distanta,ci se hranesc cu incredere,speranta si poate o dara-doua de naivitate.Sau mai mult.Optimismul nu face decat sa alimenteze efemerii norisori,dar invadarea brusca de catre realitate e atat de crunta,desi pare lipsita de fundatie.De ce noi,oamenii,avem tendinta de a crede in cele mai idilice nimicuri?Nu,nu vreau raspunsuri.